• Denumirea monumentului: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei
  • Datare: începutul sec. al XVII
  • Cod LMI: MM-II-m-A-04605
  • Adresa: sat Poienile Izei, nr. 210, comuna Poienile Izei, jud. Maramureș
  • Coordonate GPS: 47.698940, 24.113415

Galerie de imagini 2020

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei (Monument UNESCO)

Galerie de imagini 2008 – arhiva CJCPCT „Liviu Borlan” MM

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei (Monument UNESCO)

Fotografii și planuri – arhiva DJCMM

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei (Monument UNESCO)

Localitatea

Aşa cum arată şi denumirile satului de-a lungul timpului – Poiana Şieului, Poienile lui Ilieş, Poienile Glodului şi mai nou, Poienile Izei – satul a luat naştere şi s-a dezvoltat ȋntr-o zonă ȋmpădurită ȋn mici poieni izolate. Prima atestare documentară este cea din diploma nobiliară din 24 noiembrie 1430, satul fiind parte a moştenirii lăsate de voievodul Ioan din Rozavlea fiilor săi. Ȋn 1516, există o referire la câteva biserici de lemn construite ȋn stil românesc „capella lignea more walachorum” ȋn Ruscova, Rozavlea şi Poienile Izei (Geza E, 1961, după Al. Baboş ȋn Three centuries of Carpentering Churches, 2000, p. 35).
Ȋn sec. al XVIII-lea, ȋn Poienile Izei, sat de iobagi, precum Slătioara și Glod, ȋşi avea reşedinţa nobilul Ionaş Coteţ, de origine din Şieu, ȋmpărţind dreptul de patronaj cu Mihai Balea din Ieud şi Ionaş Saplanczay (Săpânţan). (Al. Baboş, Trancing a Sacred Building Tradition, 2004, p. 265)
Una dintre familiile care a plecat din Poienile Izei şi s-a extins ȋn satele din jur, este familia Dunca. În sec. al XVIII, un Ion Dunca şi-a părăsit moşiile din Şieu şi Glod şi a ajuns consilier guvernamental la Cernăuţi. Dintre moştenitorii săi, Paul Dunca a fost consilier al scaunului domnesc din Ardeal (1888), Dunca Iulius general ȋn armata română, Ştefan Dunca a fost preşedinte de tribunal ȋn Cahul, iar fiul acestuia, Carol Dunca a fost unul dintre cei 1000 de eroi care sub conducerea lui Garibaldi, au debarcat ȋn Sicilia, la Masala şi au ocupat partea de apus a Italiei. Ȋn 1864, a plecat ȋn Statele Unite unde a participat la războiul pentru eliberarea sclavilor, murind ca un erou ȋn lupte. Fratele său, Titus Dunca a fost maior şi a participat ȋn războiul franco-prusac din 1870, iar sora lor, Constanţia Dunca a publicat lucrări ȋn limba română şi franceză, ȋntr-o epocă plină de restricţii pentru femei.

Istoricul bisericii

Tradiţia orală, citată atât de Al. Baboş (martor G. Puicaru 1997) cât şi de autorii (anonimi) ai istoricului aflat ȋn arhiva DJC Maramureş pomenesc de existenţa unui schit sau a unei bisericuţe modeste, localizate de G. Puicaru „pă Gruieţ”, care poate fi biserica pomenită ȋn actul din 1516. Având ȋn vedere creşterea numărului de credincioşi, localnicii au ȋnceput construcţia unei alte biserici (ȋn 1460 se zice ȋn istoric), care a rămas neterminată timp de mai multe zeci de ani. Probleme legate de construirea bisericii pomeneşte şi G. Puicaru, care spune că după ce a fost terminată, localnicii au ȋnvelit-o cu paie până când şi-au permis să ȋi facă o ȋnvelitoare din lemn.
Finalizarea bisericii este şi ea incertă: ȋn Şematismul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş 1936 şi ȋn Scurt istoric al bisericii ȋntocmit de preotul paroh din 1969 aflat ȋn arhiva DJC, se dă anul 1602, actualul preot paroh, Ioan Pop, ȋn lucrarea sa publicată ȋn 2008 afirmă o atestare documentară ȋn 1604 (fără să arate sursa), dată preluată şi de echipa care a ȋntocmit proiectul de restaurare ȋn 2011 (Sc Manisa SRL). Ȋn istoricul anonim din arhiva DJCMM se spune că biserica a fost sfinţită ȋn 1632, după cum reiese din inscripţia pe un antimis slavon, dată folosită şi de Al. Baboş, cu rezerve, ȋn Three Centuries of Carpentering Churches.

Descrierea bisericii

Sistemul constructiv al bisericii de lemn din Poienile Izei este tipic pentru majoritatea bisericilor de lemn de mari dimensiuni din zona Ardealului de nord, fiind realizat dintr-o suită de subansambluri constructive caracteristice, toate realizate şi ȋmbinate exclusiv prin tehnici tradiţionale ale lemnului, astfel:
A. Tălpile din lemn de brad la altar, dar şi unele din stejar introduse cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii ’60, de 25×30-35 cm ȋn bună parte fără deteriorări vizibile;
B. Pereţii de ȋnchidere şi compartimentare din lemn cioplit de brad masiv de o excepţională calitate, (motiv pentru care rezemarea grinzilor se face practic fără interspaţii vizibile), rezemate ȋn sistem Block, având ȋmbinările de la colţuri şi intersecţii rezolvate ȋn sistem “prag simplu”, realizate dintr-un număr de 12-13 elemente orizontale – grinzi- cu grosimea de 16 cm – pereţii ajung la ȋnălţimea medie de 2,40 m – nivelul 1 şi 4,20 nivelul 2 (exclusiv tălpile).
C. Bolta peste naos este de tip cilindric (ȋnscrisă ȋntr-un cilindru), cheia calotei aflându-se la =6,30 m, bolta fiind de asemenea realizată din grinzi de brad de cca 12 cm grosime rezemate una peste cealaltă;
D.Turnul clopotniţă este o structură complexă compusă din trei subansambluri principale
-turnul propriu-zis, având forma unei prisme cu secţiunea pătrată, este realizat dintr-un sistem de 4 stâlpi fixaţi la partea de jos pe 2 perechi de tălpi ȋncrucişate ce reazemă pe nivelul 2 al pereţilor pronaosului;
-foişorul turnului este rezolvat ȋn varianta adăugată, turnul continuând până la partea superioară a foişorului;
-coiful turnului compus din poale de formă pătrată şi coiful propriu-zis octogonal se reazemă pe conturul foişorului toate elementele constitutive fiind realizate din lemn de brad.
E. Şarpanta corpului bisericii este realizată din două niveluri:
-nivelul inferior-poale, realizat din căpriori ce reazemă la partea inferioară pe conturul exterior al cosoroabei perimetrale a nivelului 1, iar la partea superioară direct pe suprafaţa pereţilor exteriori ai nivelului 2 al structurii;
-nivelul superior – şarpanta navei, este realizată din ferme de căpriori din lemn cioplit de brad compuse dun căpriori rezemaţi direct pe cosoroabele perimetrale ale nivelului 2 al structurii solidarizaţi cu cleşti orizontali – moaze – ȋmbinaţi la ½ lemn. Ȋnălţimea maximă la coamă este de +8.85 m, iar nivelele de rezemare ale cosoroabelor sunt de +2.40 pentru nivelul 1 şi 4.30 pentru nivelul 2 iar interaxul mediu al fermelor de căpriori este de 1,3- 1,5 m.
Căpriorii sunt executaţi din lemn cioplit de brad (cu secţiuni variabile) iar cosoroabele de asemenea.
Ȋmbinările specifice (tradiţionale) folosite sunt ȋmbinarea la ½ lemn dreapta sau “ȋn coadă de rândunică”, ȋmbinarea cu cep pentru fixarea stâlpilor pe grinzi şi a grinzilor pe stâlpi, ȋmbinarea cu prag pentru fixarea căpriorilor (pragul putând fi simplu sau dublu). Majoritatea ȋmbinărilor sunt asigurate cu cuie din lemn tare (salcâm), dar pridvor (adăugat ulterior) este fixat ȋn cuie forjate. (extras din Proiectul de restaurare şi consolidare nr. 926-2011 realizat de SC Manisa Construct SRL.)
Pictura bisericii este executată abia ȋn 1794, aşa cum atestă o inscripţie de jur ȋmprejur, pe poalele bolţii ȋn naos (de la sud, pe vest şi apoi pe nord), de un zugrav localnic, ȋn stil eclectic, ȋn care se combină reminiscenţe tradiţionale cu elemente inovatoare ce aparţin limbajului epocii.
O nouă inscripţie, descoperită de curând (23 septembrie 2020) de restauratorul Mihai Covaci şi arhitectul Al. Baboş, pe fruntarul bisericii, confirmă numele zugravului care a pictat fruntarul, vechiculat anterior, în diferite surse: “Şi s-au zugrăvit ȋn anului lui Hristos 1793 ȋn zilele prea ȋnălţatului ȋmpărat Franciscuş, s-au gătat ȋn luna lui iulie 5 zile de Plohod Gheorghie Dragomireşti”
Programul iconografic este, ȋn linii generale, cel caracteristic bisericilor maramureşene. Pictura bisericii din Poienile Izei se compune din scene mari, câte trei-patru ȋn fiecare registru, ȋnchise ȋn cadre simple, dreptunghiulare. Aspectul general este aerat, armonizarea ansamblului realizându-se mai mult prin rapelul cromatical petelor mari de culoare, aşezate cu intenţii decorative, decât printr-o organizare compoziţională unitară.
Personajele relativ puţine ȋn ficare scenă, sunt grupate ȋn jurul acţiunii principale care are rol de ax de simetrie. Ȋn mişcările lor transpar uneori ecouri ale barocului (ȋn special ȋn reprezentarea evangheliştilor, ȋnfăţişaţi stând lungiţi şi sprijinindu-se ȋntr-un cot, cu veşmintele fluturând ȋn jurul corpului). Personajele poartă costume bogate, redate ȋn volum prin modelajul culorii. Alături de piesele tradiţionale, ȋşi fac loc elemente de epocă, atribuite diferitelor personaje “negative”: tunici şi pantaloni strâmţi ȋn cizme, sau pantaloni largi, bufanţi, ca şi şalvarii, pentru soldaţi; o mare varietate de căciuli şi pălării, unele ascuţite, terminate cu ciucure, după moda husarilor, altele cu calota ȋnaltă şi borul mic, tronconice ori sub forma unor fesuri sau turbane; nu lipsesc nici bicornul de modă apuseană, nici căciula poloneză cu bordura de blană. Figurile stereotipe au trăsăturile conturate cu brun peste culoarea ocru, ȋntinsă uniform, cu pete roz ȋn obraji şi ochi mici, cu iris punctiform, lipit de pleoapa superioară.
Picturile sunt lucrate ȋntr-o tempera grasă sau o emulsie ȋn ulei, care conferă culorilor un aspect păstos şi strălucitor. Gama cromatică este ȋmbogăţită, folosind, alături de roşu permanent, brun-roşcat, verde-veronese, smaragd şi oliv, ocru-galben, albastru-gri, alb şi negru. (Anca Pop Bratu, Pictura murală maramureșeană)

Ultimele lucrări de restaurare s-au făcut ȋn 1960, păstrând unele vicii de fond, respectiv dimensiunea redusă a soclului, lipsa unor lucrări de sistematizare verticală şi drenaj cu scopul ȋndepărtării umidităţii excesive din sol, lipsa sistemelor de aerisire a tălpilor ce permite dezvoltarea ciupercii tipice (merulius serpulla lacrima) pentru această zonă. Proiectul de restaurare realizat ȋn 2011 nu a putut fi pus ȋn practică din cauza lipsei fondurilor. Starea elementelor structurale este ȋn general bună, datorită ȋn primul rând calităţii excepţionale a materialului lemnos folosit la edificarea monumentului. Starea generală de conservare a picturii este una bună, cu excepţia straturilor de la nivelul superior al pereţilor ȋn naos şi altar şi al bolţilor, care au devenit pulverulente, ca urmare a fenomenului de condens, care are loc la aceste niveluri. Biserica nu beneficiază de electricitate.

Fișă de monument întocmită de:
Aura Pintea, inspector superior – Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș

Bibliografie

  • BABOȘ, Alexandru, Three Centuries of Carpentering Churches, Lund University, 2000 (prin academia.edu).
  • BABOȘ, Alexandru, Tracing a Sacred Building Tradition, Wooden Churches, Carpenters and Founders in Maramureş until the turn of the 18th Century, Lund University, 2004. (prin academia.edu)
  • CRISTEA, George, DĂNCUȘ, Mihai, Maramureş, un muzeu viu ȋn centrul Europei, Bucureşti, Editura Fundaţia Culturală Româna, 2000.
  • POP BRATU, Anca, Pictura murală maramureşeană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.
  • ȘTEF, Dorin, DEL-MM, Dicţionar etimologic al localităţilor din judeţul Maramureş, Baia Mare, Editura Ethnologica, 2016, (prin wikisource.org)

Contact

Poziţionarea monumentului pe hartă

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” (Monument UNESCO)

Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva" (Monument UNESCO)